Ultimul adio dansant

Ultimul adio dansant al acestei lumi paraginite
Ultimele clipe de visare ale unei realitati fals construite,
Deraiate momente in insecuritatea ultimelor clipe
Glorificate pe patul de moarte cu antecedente separate.

Conflicte disipate invaluite de fumul neimportantei voalate,
Uitat in substante acide zace viitorul a ceea ce inca nu exista
Jumatate mascat, jumatate ascuns de chipuri pixelate, evenimente inca neintamplate
Din timpuri neimaginate.

Cuvinte dosite prin colturile camerei, plina de tot felul de despartiri.
Adio de final in ultima instanta ascunse de indecente priviri
Cu tonalitati de bariton rostite sa sfasie amintiri
Tacute despartiri, uitate cifre ce incet se scalda in neuitarea acuta a timpului.

Viitor auster si umed ce incet pe geam se arata
Usor usor si acele ultime momente ale ultimelor clipe ale ultimelor secunde numarate ale
Ultimului Adio Dansant

Valsul indestructibilului decor

Astern invelis suplu de pacura neconsumata pe palida foaie de hartie
Spre gloria absurdului ce culcus isi face in coltul camerei cutie
Doresc evadare spre un loc tihnit cu muzica linistita
Doresc sa stau sa ascult acea muzica tihnita
Si vreau sa-mi analizez visele in liniste
Vreau sa am timp pentru a gandi neganditul
Timp pentru a gandi gandul, timp nu pentru a face planuri ci pentru a le distruge

Digital insa percep existenta,
O vad prin prisma multor numere repetitive care imi incearca reziztenta
Cod binar pe care nimeni nu-l desluseste dar care ghideaza
Vreau sa sparg codul fiintarii bizare si sa o deghizez in beteala de craciun
Vreau sa la la la la la la pentru ami impartasi macabru puterea mandrului baston .

Murit-au multi viteji din cauze nobile in ziua in care ar fi trebuit sa moara
Ignorati total de istoria neghioaba
Zugraviti in portrete abstracte si inmonumentati necunoscut in eternul ridicol,
Onoarea demna de dispret le-a facut ocol
In care laolalta sunt toti necunoscuti
Si tra la la la la mangaierea celui mai aprig dispret
Dorit-a sa se arate semet
Zugravita maret in a liricii rime
Se va sacrifica un mistret
Jertfa adusa mandrului dispret
Si tra la la la la la la

Imaginea gastei decapitate ma duce cu gandul la sumbre masacre
Pe dealuri desarte unde gandul alearga semet spre idei incoerente,
Idealuri contopite cu firea de a fi dezamislesc funebrul plan
Pentru a imbratisa partea intregului in chip barbar
Strigandu-mi in sinea-mi
Si tra la la la la la la

Teoria abstracului "Denişă"

A murit incercand sa traiasca, a murit incercand sa nu se inece, incercand sa nu sfarseasca. Dureaza de o vesnicie si sigur o sa mai dureze inca si nu pentru ca timpul ar fi nesfarsit ci pentru ca sfarsitul nu are timp pentru ca presarat cu uitare este. I se face si reclama la Tv si pe strada, oriunde te intorci numai postere mari pe care scrie multilingvistic SFARSIT. Sfarsit peste tot si nicaieri speranta peste tot deziluzie si nicaieri miraje, pentru ca totul se naruie mai repede decat poate fi reparat si in orice caz mai repede decat a fost cladit, se naruie intr-un praf imens care ascunde propriai naruire, propria disparitie. Dispari fara a sti ca dispari?
Sfarsit si nimeni nu pare a realiza, toti se plimba pe strada ca in orice zi normala vazandu-si de grijile urgente si nimeni nu pare sa observe aceasta proprie disparitie, aceasta digerare a materiei de catre materie. Mascariciul luminii umbreste tot tabloul spre a nu lasa sa fie admirat decat ceea ce el doreste sa fie vazut, Mascariciul luminii si craiasa zapezilor topite asfel ramas fara loc de munca se ocupa de mascarea adevarului in tot felul de teorii halucinante, imbraca adevarul jerpelit si zdrentaros in suba minciunii cea calduroasa si atotprimitoare. Demoni ai descompunerii isi tes planul si in acelasi timp pe toti stalpii afisele cu "SFARSIT" sunt lipite unul peste altul in manunchiuri masive intr-un decor de teatru in care toate genurile dramatice se contopesc intr-unul singur care sa-si bata joc de toata existenta.
Destramare care nu se termina fiind atemporala, destramare care se destrama pe ea insasi si tot ce poate fi destramat si rupt in bucati, jigcneste existenta iar existenta nu realizeaza penibilul in care se afla si asta pentru ca... SFARSIT.

Nelaloculluidemediocru

Zeitatea s-a saturat, a mancat cat a mancat si in sfarsit s-a saturat fara asi face griji de kilogramele in plus ce ar putea sa-i afecteze silueta ei perfecta. Zeitatea vrea acum sa se odihneasca, zi de sarbatoare, zeitatea si-a mancat masa de pranz si acum vrea sa se odihneasca , motiv de festin pe meleagurile creatiei, creatia se veseleste, zeitatea se odihneste, fericirea este completa, ciclul este repetitiv si in sfarsit zeitatea vrea sa se odihneasca dupa o veghe istovitoare, dupa ce s-a asigurat ca totul este in ordine si ca liberul arbitru isi face de cap.
Se pare ca zeitatea este neputincioasa, nu isi poate alege sfintii singura, dorinta ii este definita de organele superioare ale credintei si este asumata ca superlativ al ei. Zeitatea isi pierde influenta iar aparatul condus de ea este din ce in ce mai descentralizat vointa fiindu-i impusa si ii este luata puterea de decizie prin noile interpretari ale constitutiei religioase.
O tu zeitate mediocra nu mai poti sa-ti supui propia creatie si astfel esuezi la fel ca si creatia pe care in nebunia ta atotputernica ai creat-o ca sa te distruga, sa te laicizeze, sa te mediocrize. O tu zeu al mediocritatitilor carele pe noi nu ne mai vezi. Io Regele mediocritatilor din mila ta am jurat sa-ti fiu credincios pe veci si sa respect vrerea ta orice s-ar intampla. Io din mila ta si prin puterea investita de tine in mine ma declar regele mediocritatilor pentru a domni peste taramul mediocritatilor si ati slavi mediocrul tau nume pentru vecie.
Iti inchin tie acest templu mediocru aceasta casa a mediocritatilor aceasta casa a ta spre a servi scopurilor tale mediocre. Eu cel mai mediocru dintre mediocri ma inchin tie spre preamarirea numelui tau, in asteptarea mantuirii mediocre ce va aduce sfarsitul acestei lumi imperfect mediocra si va mantui toate spiritele si le va acorda fericirea mediocra vesnica. Astept venirea fiului mediocru care va fi semnalul inceputului de sfarsit mediocru si va duce spre un nou inceput mult mai mediocru.

O tu Isus mediocru coaboara de la dreapta tatalui mediocru si mantuiestene mediocritatea noastra carnala si acorda-ne mediocritatea spirituala vesnica spre care cu totii tindem

Cred intr-unul Dumnezeu mediocru
Facatorul cerului mediocru si al pamantului mediocru

Cangrena plapanda

Dorinti abstracte nefondate nematerializate in fapte
In camera obscura developez fragila faptura
Podeaua scartie sub talpile mele late
Imi pierd gandurile in noapte
Ascunse sub ceata grea de-o stranie factura.

Minutele trec pe rand
Iar umezeala patrunde in camera mea obscura
Afara geme un pom plapand
Pe strada neiluminata
Iar pe maini sunt uns cu pacura

Creatia ciudata ce pe masa se materializeaza
Sta stingher m-analizeaza
Sub lunimita abstracta a unei lumanari deja terminate
ce lumineaza colturile infundate.

Si ploaia incepe incet afara
Perturband imaginea si asa neclara
Iar eu simt cum tencuiala cladirii incepe incet sa cada
Pe aceea strada macabra.

Dorinti abstracte nefondate nematerializare in fapte
Neinduplecate capete ce de pe umeri nu pot fi taiate
Plamadesc macabra intamplare
Ce ne duce spre iertare
Iar diforma aratare parca a crescut mai mare.

Ranced

Intuneric contopit cu zarea flamanda nonsiluetica, nimic nu distingi nimic nu vezi numai aproximezi. Bajbai prin intuneric in speranta ca ceea ce cauti o sa gasesti ceea ce-ti doresti se va implini si se va adeveri. Nu nimeni nu este vinovat si toata lumea impartaseste acelasi sentiment insa majoritatea nu-l constientizeaza.
Aer curat tragi in piept dar de vazut nu-l vezi numai ca ii simti prezenta inghetata si simti nevoia sa-l imbratisezi pentru al incalzi pentru al face mai prietenos. Nu poti si nesiguranta te cuprinde incepi sa tremuri, spre stele iti indrepti privirea. O lacrima vantul ti-o sufla de pe fata si nu vrei sa crezi dar trebuie sa crezi pentru ca acolo unde te aflii nimic nu poate fi mai inspaimantator decat nesiguranta momentului urmator, trebuie sa te concentrezi trebuie sa fii atent pentru ca acel calm te nelinisteste.Te intorci in toate directiile dar acelasi intuneric invaluie peisajul umed in descompunere. Umezeala iti patrunde prin haine, iti ajunge la piele te infioara dar negresit nu te poti opune nu poti sa faci nimic si nici nu vrei sa faci nimic. Singurul lucru pe care ti-l doreste este sa dormi sa dormi si sa te trezesti atunci cand totul va fi clar totul va fi mai primitor mai placut caci nu mai suporti si nici nu mai vrei sa mai suporti.
Cea mai clara nuanta de negru, cel mai intunecat negru, intunericul pe care nici lumina nu-l poate patrunde nu vrea sa-l patrunde sa-l alunge pentru ca ii este frica de el. Incepi sa tremuri si nimeni imprejur sa vada, iti este frig si nimeni imprejur sa te incalzeasca, singuratatea intunecata ca o vrajitoare a disperarii te imbratiseaza si tremuri. Tie frica, tie frig? Nu stii nu mai poti sa stii pentru ca gandul te-a parasit, propia ta judecata s-a inspaimantat si te-a parasit, a fugit si te-a lasat neajutorat in acel nicaieri in care te afli. Instinctele te-au parasit iar inima tzie gheata , tremuri ,tie frig si nu poti sa faci nimic, nu stii sa faci nimic, esti ud si nu stii sa te usuci, esti speriat si nu stii sa te calmezi.


"Sint singur, si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre."

Nici pe departe atat de difuz

Vorbim de intuneric si il exprimam prin simbolism, ne dorim intuneric si il interpretam prin postmodernism.Vedem intunericul si nu il intelegem, nu vrem sa-i vedem adevarata valoare si il interpretam in sens negativ. Cel ce gazduieste raul cel ce ivaluie in mister orice nelegiuire si trece in nestire orice actiune ar putea sa produca fiinta umana la adapostul sau.
Ne temem de el si ii atribuim o incarcatura negativa pe care de fapt venerabila fiinta umana o produce prin propia existenta, rau imprastiat si difuzat tot de perfida ei prezenta. Imparte valoarea dupa bunul ei plac si isi cauta tot timpul vinovati care sa nu fie ea insasi pentru ca valorile umanismului si neoumanismului si neo neo umanismului sunt din ce in ce mai acceptate de parca fiinta umana este un mecanism ce nu poate niciodata sa dea gres si nu se scufunda niciodata in mazga nedreptatii niciodata nu imbratiseaza n calea perfidului "intuneric", intotdeauna blamat intotdeauna desconsiderat.
Daca iti atribui tu singur valoarea ajungi sa ai exact atata valoare cat iti corda ceilalti si cum se tinde spre egoism mereu vei primi inapoi mai putina recunostinta decat ai dat si tot asa in ordine direct proportionala inversa , cu cat mi putin cu atat mai putin si tot asa. De unde si pana unde metafore si epitete cand toata lumea are prerea ei care in propria viziune conteaza cel mai mult in comparatie cu restul, oricat de stupida ar fi fiinta cu acea parere. Un fapt este cert prostia nu este masurbila dar este cert ca este multa data fiind proportia de fiinte cu putine circumvolutiuni ce le intalnesti la fiecare colt de strada, trecere de pietoni,piata etc etc.
In consecinta adevarata valoare nu poate fi decat inecata in aceasta maree a nonvalorii si idiotiei crancene ce se gaseste la tot pasul. Ca marfa ar avea un pret destul de scazut avand in vedere ca cerere nu exista dar oferta depaseste orice limita inchipuita sau impusa.
Este foarte greu sa distingi adevarata valoare in aceasta masa hidoasa de moluste aproape necuvantatoare desi este paradoxal, dat fiind numarul lor mare exasperant de mare acum se intelege de ce valoarea este greu de gasit. Cum prinzi un pestisor de aur intr-un ocean plin de pesti care teoretic toti ar trebui sa fie de aur? In nici un caz momindu-l ca pe soarece cu cascaval sau ca pe un peste obisnuit, cu rame.